Ajunsă la 20 de ani, Sarah, una dintre cele două fiice pe care Anamaria Prodan le are cu Tibi Dumitrescu, a început să se afișeze tot mai mult alături de mama ei.
Pe lângă fotografiile pe care Anamaria Prodan le postează în mediul online alături de fiica ei, Sarah este și ea destul de urmărită pe Instagram, acolo unde are aproximativ 150.000 de fani. Și le arată acestora aproape tot ce face zilnic.
Spre exemplu, zilele trecute, aflată în Dubai, Sarah Dumitrescu a postat, atât în feed, cât și pe story, mai multe fotografii în care apare în costum de baie.
Chiar dacă a setat ca lumea să nu poată vedea câte like-uri și câte comentarii a primit în dreptul fotografiilor în costum de baie, este foarte posibil ca imaginile cu Sarah Dumitrescu să fi fost apreciate de mii de persoane, așa cum se întâmplă cu toate postările ei.
Câți bani de buzunar le dă Anamaria Prodan fiicelor sale
Anamaria Prodan este o femeie care se pricepe la toate! Are o carieră de succes într-o lume dominată de bărbați, dar este și o mamă de nota zece, având patru copii pe care îi îngrijește. Aceasta a vrut întotdeauna să le ofere absolut tot ce e nevoie copiilor ei pentru a-i ajuta să se dezvolte, însă totul a fost oferit cu cap.
Impresara i-a învățat pe copiii ei că banii se câștigă greu și trebuie să fie conștienți de valoarea lor. De aceea, copiii Anamariei Prodan nu au fost prinși vreodată cheltuind banii părinților pe lucruri inutile sau pe pofte adolescentine.
Câți bani de buzunar le dă Anamaria Prodan fiicelor sale! Alții nici nu visează la aceste sume
Pentru că este o femeie sinceră și transparentă, Anamaria Prodan a răspuns recent la câteva întrebări despre fiicele ei, și mai ales la întrebarea cât primesc pe lună cele două tinere. Nimeni nu se gândea că va oferi un răspuns, însă aceasta a răspuns fără niciun fel de reținere.
Întrebată câți bani le oferă, lunar, fiicelor sale, Rebecca și Sarah, Anamaria Prodan a declarat că le dă celor două tinere sume cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro.
Iar dacă transformăm aceste sume în lei, rezultă că Sarah și Rebecca primesc de la Anamaria Prodan între 7.200 și 14.400 de lei pe lună, sume la care alții nici nu visează.
”Depinde. Între 1500 și 3000 de euro pe lună”, a declarat Anamaria Prodan, potrivit cancan.ro.
Anamaria Prodan este considerată una dintre cele mai bogate femei din România, care a reușit să-și facă o carieră de succes, acumulând milioane de euro de-a lungul timpului. Impresara se clasează în primii 100 cei mai bogați oameni din țară, discutându-se că ar putea să aibă milioane de euro în conturi.
Potrivit unor informații din presă, familia deține apartamente de lux în America, o astfel de locuință de lux aflându-se chiar în Las Vegas. Un milion de dolari ar fi costat locuința de vis pe care au achiziționat-o.
Aceasta ar fi una dintre cele 11 case deținute. Prima achiziție din Las Vegas a fost, însă, un apartament în celebra clădire deținută de președintele Americii, Donald Trump.