Raport IGSU: Am putea avea un seism cu magnitudinea de 8,1 în Vrancea

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) trage un semnal de alarmă, după valul de cutremure din România. Potrivit specialiștilor, cel mai puternic cutremur care poate avea loc în zona seismică Vrancea este de 8,1 grade.

Conform Proiectului RO-RISK, cel mai puternic cutremur ce poate avea loc în această zonă poate avea 8,1. Datorită adâncimii mari a cutremurelor, modului de propagare a undelor seismice și influenței efectelor locale, pagubele generate de cutremurele din această sursă nu sunt majore doar în zona epicentrală (în județele Vrancea sau Buzău), ci și la distanțe epicentrale mult mai mari, până la 200-300 km, cu o directivitate NE-SV, arată documentul IGSU.

Potrivit specialiștilor de la IGSU, un cutremur cu magnitudinea de 8 grade eliberează o energie egală cu cea produsă de 1.200 de bombe nucleare precum cele de la Hiroshima.

Totodată, numărul de persoane grav rănite sau decedate ar fi de peste 45.000.

Vrancea este în punctul de convergență dintre Placa Est-Europeană și Subplăcile Moesică și Intra-Alpină.

Pe teritoriul României, cutremurele vrâncene pot afecta zeci de localități urbane, mai arată documentul IGSU, în special pe direcția Iași – Focșani – București.
Cele mai mari seisme au fost în 1940, 1977 și 1986.

Mircea Radulian, directorul științific al Institutului pentru Fizica Pământului, a vorbit la Antena 3 CNN despre valul de cutremure din România.

Omul de știință spune că magnitudinea 8,1 este una maxim aşteptată. Potrivit acestuia, cea mai mare magnitudine a unui cutremur produs în România a fost de 7,9.

8,1 ar fi peste ceea ce s-a întâmplat recent în Turcia, unde zeci de mii de oameni au murit.

„Pentru Vrancea, cea mai gravă este situaţia vulnerabilităţii structurilor sau zonelor populate. Aici e problema. Cutremurul nu poate produce mişcări foarte mari”, a mai spus Mircea Radulian, miercuri seară, în direct

Un nou cutremur s-a produs, miercuri seara, la ora 23:28 (ora României), în Gorj, magnitudinea seismului fiind de 4,1 pe scara Richter, conform INFP. Cutremurul a avut loc la adâncimea de 15 km.

Seismul s-a produs la 104km NV de Craiova, 107km SV de Sibiu, 139km V de Pitesti, 165km SE de Timisoara, 184km SE de Arad, 184km S de Cluj-Napoca, 201km V de Brasov, 214km E de Belgrade, 218km E de Zemun, 224km NE de Nis.

Un număr de peste 200 de replici au urmat cutremurului de magnitudine 5,7 produs marţi în judeţul Gorj, cel mai mare în această zona seismică. Cutremurul anterior, de luni, a avut magnitudinea 5,2 și a avut 16 replici, cea mai mare având magnitudinea de 3,4.

Potrivit INCDFP, zona în care au avut loc aceste cutremure este cunoscută printr-o activitate seismică slab-moderată, cu evenimente cu magnitudine peste 5 foarte rare. Ultimul cutremur estimat cu magnitudinea de 5,2 a fost produs 1943.

„Cele două cutremure au fost resimţite pe o arie extinsă cuprinzând Oltenia, Banat, Hunedoara, partea de nord-est a Serbiei şi de nord-vest a Bulgariei. Efectele cutremurelor au scăzut semnificativ cu distanţa. Sistemul de tip dublet seismic înregistrat zilele acestea reprezintă cea mai intensă activare a zonei de când avem date despre această regiune”, subliniază INFP

About the author