Papa Francisc, în cadrul audienţei papale săptămânale, a îndemnat credincioșii să se roage pentru pace.
Papa Francisc i-a îndemnat miercuri pe credincioşi să se roage cu regularitate pentru pace în Ucraina, Orientul Mijlociu, Sudan şi toate celelalte zone grav afectate de conflict.
Să ne rugăm, fraţi şi surori, pentru pace, în special pentru Ucraina martirizată, care se află într-o mare suferinţă. Apoi pentru Pământul Sfânt, Palestina şi Israel, şi să nu uităm Sudanul, a spus papa Francisc cu prilejul audienţei papale săptămânale din piaţa Sfântul Petru.
Să ne gândim la toate locurile unde este război, sunt multe războaie. Să ne rugăm pentru pace, în fiecare zi ar trebui să ne facem timp să ne rugăm pentru pace, a adăugat el.
Vaticanul s-a oferit să medieze atât conflictul russo-ucrainean, cât şi pe cel israelo-palestinian, dar eforturile sale nu s-au dovedit încununate de succes până în prezent, conform Agerpres.
Vaticanul este implicat într-o misiune de pace pentru a încerca să pună capăt războiului dintre Rusia și Ucraina, a declarat duminică seară Papa Francisc, potrivit Reuters.
„Există o misiune în desfășurare acum, dar nu este încă publică. Când va fi publică, o voi dezvălui”, a declarat papa jurnaliștilor în timpul zborului spre casă după vizita de trei zile în Ungaria.
Papa a adăugat că a vorbit despre situația din Ucraina cu premierul ungar Viktor Orban și cu mitropolitul Hilarion, reprezentant al Bisericii Ortodoxe Ruse la Budapesta.
Papa Francisc: „În aceste întâlniri nu am vorbit despre Scufița Roșie”
„În aceste întâlniri nu am vorbit doar despre Scufița Roșie. Am vorbit despre toate aceste lucruri. Toată lumea este interesată de calea spre pace“, a spus el.
Până acum, oferta sa nu a reușit să producă niciun progres.
Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a declarat anterior că vrea să viziteze Kievul, dar și Moscova într-o misiune de pace.