La 74 de ani, Gheorghe Turda este săgetat de Cupidon și se laudă cu admiratoarele care nu-i dau pace! Artistul are o nouă iubită

Gheorghe Turda are 74 de ani, dar este plin de energie și, spre surprinderea tuturor, încă mai crede în iubire și o nouă femeie pare să-i fi intrat în grații.

De data asta, artistul de muzică populară nu vrea să își mai expună viața personală. A recunoscut că iubește, însă nu a dezvăluit numele celei care i-a adus liniștea.

Gheorghe Turda iubește din nou

Gheorghe Turda este trecut de prima tinerețe, dar încă mai crede în iubire și în conceptul de suflet-pereche. Artistul de muzică populară a dezvăluit că, în ciuda dezamăgirilor amoroase pe care le-a suferit, el nu abandonează gândul de a-și găsi femeie alături de care să-și trăiască restul zilelor.

Se pare că Gheorghe Turda are o nouă iubită a cărei identitate nu dorește, încă, să o dezvăluie.

Artistul a dezvăluit că este foarte curtat de fane si de alte femei. Uneori dă curs invitațiilor pe care le primește, însă recunoaște că, în ultima perioadă, a devenit foarte selectiv și nu alocă timpul oricărei persoane.

„Să vă derutez un pic… poate a şi venit, dar poate, încă, nu am expus-o şi nici nu vreau să o expun. De data asta, absolut, foarte discret pentru că ştiţi ce păzeşte hrana dragostei? Discreţia. (…)

Să ştiţi că mi se face curte aproape în fiecare zi şi la unele răspund pozitiv, la altele evaziv şi cam atât. Deocamdată e bine aşa. M-am liniştit din toate punctele de vedere.

Eu sunt darnic cu toată lumea şi de aceea dăruiesc din dragoste şi sufletul meu mărinimos multor oameni şi personaje. Tot binele pe care mi l-am dorit mie, îl doresc şi lor”, a povestit Gheorghe Turda, în cadrul unei intervenții televizate.

„Nu mai am timp în viața mea să pot să iert. Nu mai am timp să iert.(…) M-am lecuit de ele. Vor să își facă reclamă prin Turda, prin non-valoarea lor. Am avut două experiențe. Eu acum am devenit foarte selectiv şi nu mai accept orice fel de pretenții și ifose”, a mai spus Gheorghe Turda.

Pentru a învinge singurătatea, artistul își continuă activitatea profesională inclusiv la 74 de ani și petrece tot mai mult timp cu cei trei nepoți ai săi.

„Singurătatea ucide, asta pot să spun sigur. După ce a plecat Beti, nu am luat decizia să vină cineva lângă mine, și la prima relație, și la a doua mă refer. Când a apărut prima relație, mi-a fost foarte greu să decid, am făcut pasul, dar nu a mers. Am repetat a doua oară și tot nu a mers.

Pasiunea ascunsă a lui Gheorghe Turda

„Sunt mare colecționar de cuțite, am 1.119 cuțite. De curând, am primit un cadou, am participat la «Chefi la cuțite», am primit cuțitul de aur și eu, și finii mei de la Paris și mă mândresc cu primul cuțit primit din partea președintelui Mexicului din 1975.

Odată cu vizita lui Ceaușescu în Mexic, a mers și un grup folcloric de la Rapsodia Română. Și toți am primit câte un cadou de la mexicani, un cuțit aztec. Și de atunci s-a născut ideea colecționării de cuțite”, a declarat Gheorghe Turda

About the author