Grecia a trimis mii de corturi, paturi şi pături în Turcia, trecând peste disputa istorică

Grecia a trimis mii de corturi, paturi şi pături în Turcia pentru a ajuta sutele de mii de oameni lăsaţi fără acoperiş deasupra capului de cutremurele devastatoare din această săptămână.

Acesta este un un act de solidaritate cu un stat vecin care este aliat în cadrul NATO dar şi un rival istoric, relatează Reuters, citată de Agerpres.

Grecia intenţionează să furnizeze în total 80 de tone de ajutor reprezentând pături, paturi, corturi şi provizii medicale, a anunţat Ministerul Protecţiei Civile. Zboruri comerciale care transportau cutii cu ajutoare au aterizat joi pe aeroportul turc din Adana, operaţiunea urmând să se încheie vineri.

„Am adus medicamente, provizii medicale şi elemente esenţiale pentru a alina puţin suferinţa persoanelor afectate de cutremur”, a declarat ministrul grec al protecţiei civile, Christos Stylianides, care a făcut deplasarea la Adana. „Este momentul să ne arătăm umanitatea”, a adăugat el.

Cutremurele care au lovit Turcia şi Siria luni au provocat moartea a mii de persoane, au doborât la pământ porţiuni întregi din oraşe şi au lăsat sute de mii de oameni fără locuinţe în miezul iernii.

Mobilizare de forțe pentru sinistrații din Turcia și Siria. România trimite tone de ajutoare pentru cei afectați de cutremure
Grecia şi Turcia sunt în dispută de decenii din cauza mai multor chestiuni, de la drepturile teritoriale în Marea Egee, până la divizarea Ciprului şi migraţie, iar tensiunile au luat recent amploare.

Prim-ministru grec Kyriakos Mitsotakis l-a sunat luni pe preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan pentru a-i transmite condoleanţe pentru pierderile de vieţi omeneşti.

La sosirea joi la summitul UE, Mitsotakis a spus că Grecia va fi în prim-planul unei iniţiative UE de a găzdui o conferinţă de donatorilor la Bruxelles care să asigure fonduri suplimentare pentru reconstrucţia zonelor devastate de cutremure.

Pe lângă ajutoarele trimite, 36 de salvatori greci cu câini de căutare, doctori şi ingineri se află deja în Turcia. Potrivit autorităţilor greceşti, echipele elene au scos de sub dărâmături cinci oameni în oraşul Hatay.

Pământul se zguduie în continuare în Turcia. Zeci de seisme au avut loc peste noapte. Cele mai multe dintre ele nu au depășit magnitudinea de 4 pe Richter, dar s-au produs la o adâncime foarte mică, de câțiva kilometri.

Cele mai puternice s-au produs la o adâncime de 10 kilometri și au avut magnitudini de 4,9 și 4,8 pe Richter, potrivit USGS.

Aproape 22.000 de oameni au decedat în urma cutremurelor de 7,8 și 7,5 care au lovit luni Turcia și Siria. Numărul morților în Turcia a crescut la 18.342. Conform celor mai recente actualizări din Siria, 3.377 de oameni au murit.

Peste 5.700 de clădiri s-au prăbușit conform autorităților.

Speranța e pe sfârșite, dar salvatorii nu se dau bătuți. Caută în continuare supraviețuitori printre dărâmături, iar eforturile lor sunt, uneori, răsplătite.

90% dintre cei salvați după un cutremur major sunt scoși dintre ruine în primele 72 de ore, spun specialiștii. Așa că ține de miracol fiecare persoană găsită acum în viaţă în Turcia sau în Siria.

About the author