De ce e bine să primești preotul care vine acasă cu crucea? Ce înseamnă această tradiție

Se obișnuiește ca la început de an, până în Bobotează, preoții să umble din casă în casă și să-i binecuvânteze pe cei care îi deschid ușa și să vestească Botezul Domnului Nostru Iisus Hristos.

Mulți s-au întrebat, însă, care e semnificația clară a acestui obicei și de ce e bine să-l primești pe preotul cu crucea în casa ta. Iată, așadar, explicațiile!

De ce e bine să primești preotul cu crucea în casă

Atât în mediul rural, cât și în cel urban, preoții merg la început de an, până în Bobotează, la casele din apropierea parohiei lor. Slujitorii Domnului au asupra lor un mănunchi de busuioc cufundat în căldărușa dascălilor cu apă sfințită și caută să sfințească locuințele credincioșilor.

Scopul acestora este, evident, de a binecuvânta pe toți membrii familiei și toate lucrurile pe care aceștia le folosesc. Stropesc cu busuiocul cufundat în apă sfințită și rostesc rugăciuni pentru a le merge bine locatarilor în noul an. Apoi, membri familiei sărută icoana care reprezintă botezul lui Iisus Hristos.

Mulți dintre preoți le dăruiesc persoanelor din casă apă sfințită și un fir de busuioc din buchetul lor, pe care e bine să le păstreze. Se spune că acestea au puteri miraculoase și vindecătoare în cazul bolilor.

Cum aștepți preotul de Bobotează

Un alt obicei presupune ca locatarii să-i ofere preotului și dascălului un loc la masă, cu toate că rareori aceștia acceptă. De asemenea, e important ca membri familiei să aibă o lumânare sau o candelă aprinsă atunci când preotul și dascălul poposesc la ei în casă.

De ce trebuie să sfințești casa

Preoții spun că sfințirea casei este la fel de importantă precum spovedania pentru om. Dacă atunci când se mărturisește un om își curăță sufletul, așa se întâmplă și-n cazul unei case sfințite de un preot. Slujitorii Domnului alungă păcatele din casă, iar locatarii vor avea un an mai bun.

About the author