Culiță Sterp, mesaj emoționant la un an de la moartea lui Ion Șmecheru’. Familia Sterp încă îi simte lipsa tânărului: „Ne e dor de tine”

Cântărețul și familia lui încă îi duc dorul lui Ion Șmecheru’, deși a trecut un an de la deces.

S-a făcut un an de când Ion Șmecheru’ a trecut în neființă. Tânărul de 34 de ani, căruia familia Sterp i-a construit o locuință, s-a stins în mod neașteptat anul trecut, pe data de 1 Decembrie 2021, după ce a pierdut lupta cu dependența de băuturi alcoolice.

Cu toate astea, bărbatul nu a fost uitat, însă, de Culiță și frații lui. Cântărețul de muzică de petrecere a postat recent, în mediul online, un mesaj sfâșietor în amintirea bărbatului.

Culiță Sterp și familia lui încă suferă după moartea lui Ion Șmecheru’

Moartea lui Ion Șmecheru’ i-a întristat pe toți admiratorii familiei Sterp. Internauții l-au cunoscut pe bărbat în urmă cu mai mulți ani, când Culiță și frații lui au început să îl posteze în vlogurile lor.

Carisma și simțul umorului pe care acesta îl avea întotdeauna i-au adus un real succes, iar oamenii au devenit rapid interesați de soarta ciobanului. Ion Șmecheru’ nu s-a putut bucura, însă, prea mult de acest succes.

Tânărul de 34 de ani s-a stins din viață anul trecut, în perioada sărbătorilor, după ce a pierdut lupta cu dependența de băuturi alcoolice. A apucat, însă, să își vadă visul cu ochii.

Familia Sterp a avut bunăvoința să îi construiască o casă în care ar fi putut să ducă o viață liniștită și fără griji, înainte de a muri. În prezent, la un an de la moartea bărbatului, Culiță Sterp a declarat că el și cei apropiați încă suferă și îi simt lipsa lui Ion.

„Astăzi se împlinește un an de când nu mai e printre noi. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească-n pace. Ne e dor de tine, Ioane, și de starea pe care ne-o transmiteai prin glumele tale, când eram în preajma ta…”, a fost mesajul transmis de Culiță Sterp, pe contul personal de Instagram.

Familia Sterp a încercat să-l aducă pe Ion pe calea cea dreaptă

Culiță și frații lui nu doar că i-au construit o locuință lui Ion Șmecheru’, ci au dorit să-l scape și de vicii, cât timp a fost angajatul lor.

Culiță declara anul trecut, la puțin timp după ce s-a aflat de decesul tânărului, că l-a sfătuit pe acesta să renunțe la alcool în repetate rânduri, însă, din nefericire, Ion nu a făcut față dependenței.

„Băutura nu e bună fraților, noi tot timpul i-am spus să o lase mai moale și am vrut să îl aducem pe drumul cel bun, dar e foarte greu când ești dependent.

El de o lună de zile era în concediu și a cam băut în fiecare zi, astăzi a intrat în comă alcoolică și din păcate nu s-a mai trezit, i-a cedat organismul!”, povestea Culiță Sterp pe atunci, pe contul personal de Instagram.

About the author